Am nascut prin cezariana si nu, nici nu imi pare rau si nici nu ma simt vinovata. La finalul unei sarcini dificile care m-a epuizat fizic si psihic, nu mai aveam puterea sa incerc nasterea naturala. Stiu ca natural e mai bine, dar de data asta natural nu mai era o optiune pentru mine. Inainte sa nasc eu, am avut 3 prietene care si-au dorit mult sa nasca natural. Nici una nu a reusit. Nu pentru ca nu au vrut doctorii, dar pentru ca fiecare a intampinat complicatii chiar pe final: placenta imbatranita, lichid insuficient, ba chiar intrat in travaliu, incercat nastere naturala, copil pozitionat aiurea, blocat cumva si imposibil de scos, apoi cezariana de urgenta. Dupa cat stres traisem in cele 9 luni, pur si simplu nu mai suportam ideea de a mai trece si prin stresul nasterii naturale. Vroiam sa se termine repede si in siguranta.

Nu e cum te pregatesti, ci cum te nimereste

Cezariana era programata pe 20 decembrie. Erica s-a nascut pe 17 decembrie. A rezistat si ea cat a putut, dar cum a facut 38 de saptamani, cum s-a grabit sa vina. Dadea tarcoale “iesirii” de ceva timp, eram monitorizata des si imi limitasem foarte mult activitatile tocmai ca sa o tin cat mai mult.

Desi am avut contractii de prin luna a 5-a, nu m-am gandit niciodata ca ar veni inainte de termen.  Nu am pregatit nimic dinainte pentru ca pur si simplu nu am simtit ca e cazul.

Luni, pe 17 decembrie, nu aveam dureri, dar ma simteam ciudat. Greu de explicat, dar parca niste furnicaturi in zona intima, parca simteam ceva mai dubios la urinare, dar totusi nu atat de spectaculos cat sa ma faca sa ma ingrijorez. Pentru prima data, mi-am pregatit bagajul meu si tot ce am fi avut nevoie la spital, atat eu cat si bebe. Nu ma gandeam ca o sa nasc, pur si simplu ma simteam destul de bine cat sa vreau sa le pregatesc.  Promisesem doctorului ca ne auzim la telefon si in functie de ce ii spun, stabileam daca ma mai vedea pe 17 sau direct pe 20 la cezariana. L-am sunat si i-am povestit. M-a chemat la spital, m-a verificat si mi-a dat verdictul: colul e sters, ce simteam eu ciudat era de fapt dopul acela care nu a picat dintr-o data, s-a topit cumva de-a lungul zilei si imi dadea mie stari ciudate. Contractii aveam destul de frecvente, dar suportabile. Doctorul mi-a spus ca in curand se va rupe apa, nu stim cand, poate sa dureze 1 ora sau poate 24, posibil chiar in noaptea aia. Toate astea se intamplau pe la ora 18. Mi-a zis ca face ce vreau eu: pot sa plec acasa si sa revin cand se rupe apa si intram atunci in operatie, sau putem sa facem cezariana in seara aceea. Am decis sa raman si sa o facem. Erica arata bine si parea pregatita. 🙂 Mi-am ascultat instinctul, asa ca nici nu conteaza daca a fost o decizie buna din punctul altora de vedere, a fost o decizie buna pentru mine.

La 18:30 a ajuns sotul meu la spital ca sa ma ia acasa si eu l-am anuntat ca nu mai plec pentru ca avem intalnire cu Erica. 🙂 La 20:30 trebuia sa intru in operatie, iar in tot acest timp el a fugit acasa ca sa ia kitul pentru celulele stem si ce mai aveam nevoie, parintii mei au fost anuntati si doreau sa ajunga inainte de operatie, prietena mea la fel. Mi-am petrecut urmatoarea ora si jumatate singura, pregatita de asistente, semnand tot felul de documente si neputand bloca emotiile care usor ma cuprindeau. Era prima operatie din viata mea. Va recomand sa nu ramaneti singure inainte de cezariana, pentru ca aveti nevoie de suport.

La ora 20 m-au coborat in pre-operator si tot singura eram. Toti trebuiau sa ajunga in Grivita, la ora de trafic infernal, in decembrie, din partea cealalta a orasului. Parintii si sotul meu au ajuns cu 5 minute inainte de operatie si eu am auzit-o pe mama in hol spunandu-i asistentei care o anuntase ca nu mai poate intra la mine pentru ca urmeaza sa intru in operatie: “Doamna, este copilul meu si eu trebuie sa o vad macar 10 secunde inainte de a intra in operatie. Are nevoie sa ne vada.” Chiar si atunci cand “copilul” are 30 de ani si urmeaza sa nasca, o mama stie cand e nevoie de ea. Bineinteles ca nu te pui cu mama cand e pornita sa faca un lucru 🙂 , asa ca ei si sotului meu le-a fost permis accesul in pre-operator pentru un minut, doar cat sa ma imbratiseze fiecare si sa imi spuna ca va fi bine.

Cum se simte cezariana…pe bune

Ceea ce va voi relata acum este experienta mea din timpul si de dupa operatie, iar motivul pentru care am decis sa o fac este pentru ca mi-as fi dorit ca si mie sa imi spuna cineva.   As fi fost cu siguranta mai pregatita, pentru ca as fi avut timp sa ma pregatesc. Am povestit experienta mea si altor gravide si am observat ca ele au fost mai putin speriate si s-au recuperat mai repede. Cand intelegi cu adevarat ce te asteapta, organismul se pregateste, atat fizic cat si psihic.  Nu spun ca experienta mea e valabila in toate cazurile, dar va rog pe voi cele care ati trecut printr-o cezariana sa povestiti pe scurt din experienta voastra in zona de comentarii, tocmai pentru a le impartasi si altora realitati diferite.

Inainte de operatie ti se face anestezia epidurala. Esti asezata in pozitie sezut si  rugata sa te apleci spre fata, astfel incat coloana vertebrala sa fie cat mai evidenta, apoi ti se introduce un cateter prin care sa poata sa iti faca anestezia si mai tarziu sa iti dea calmante pentru durere. Aplecatul in fata si mentinerea pozitiei este in sine o provocare, pentru ca in fata ai un balon mare cu un copil de peste 3 kg care nu este prea fericit cand te lasi tu asa peste el si il presezi. Erica nu a fost prea incantata asa ca a inceput sa dea si ea din ce putea ca sa imi semnaleze ca pozitia aceea nu o multumeste deloc.

Combinatia  prima operatie + introducerea unui ac in coloana + copilul care lovea + stresul de a sta nemiscata  + faptul ca eram dezbracata pe un pat intr-o sala de operatii au contribuit la crearea unei stari de panica, care s-a lasat cu un tremurat din tot corpul pe parcursul intregii operatii. Si cand va spun tremurat, ma refer la spasme serioase, astfel ca anestezista a trebuit sa ma tina de umeri pentru ca partea corpului pe care o simteam refuza sa “stea” pe masa de operatii. Desi incercam din rasputeri sa ma calmez, desi imi repetam sa nu voi simti nimic, ca totul va fi bine, ca nu are de ce sa imi fie teama, nu am putut sub nici o forma sa imi diminuez tremurul.

Nu am simtit taietura, dar am simtit ca cineva imi umbla prin interior. Nu simteam durere, dar simteam disconfort. Am simtit puternic cand au apasat cumva in capul pieptului pentru a impinge copilul (banuiesc), iar senzatia a depasit cu mult zona disconfortului.  La 20:30 am intrat in operatie, la 20:45 s-a nascut Erica, pe care mi-au aratat-o pentru cateva secunde, cat sa ii dau un pupic si sa incep sa plang. 🙂  Apoi am simtit ca si cum ma arde ceva in interior, ca si cum ar aspira ceva de acolo,  si acea senzatie mi s-a parut poate cea mai grea din toata operatia. M-a deranjat atat de tare incat am intrebat anestezista ce imi fac acolo, pentru ca ma doare. Dupa asta, am auzit anestezista spunandu-le doctorilor sa incerce sa termine mai repede. La scurt timp dupa, mi-am pierdut cunostinta, probabil ajutata de o doza suplimentara de anestezie. M-am trezit la terapie intensiva si nu imi aduc aminte nimic de incheierea operatiei sau de drumul pana la terapie. M-au vizitat mama si sotul pentru cateva minute si mi-au adus-o pe Erica la alaptat. N-am dormit toata noaptea, pentru ca nu reuseam sa adorm nicicum. Eu nu simteam nici un fel de durere, ba chiar un soi de liniste interioara si chiar ma gandeam ca daca e asa, e perfect. 🙂 Asta pana a doua zi, cand m-au ridicat de pe pat ca sa ma duca in salon si efectul anesteziei se terminase.  Mi s-au inmuiat picioarele de durere. :)) Vei sangera mult, vei avea gaze care iti vor presa pe organe si pe operatie, rasul, stranutatul si tusitul nu sunt indicate 🙂 iar dormitul pe o parte ti se va parea un target greu de atins. 

Ti se ofera calmante, dar iti scad doza pe zi ce trece. Trebuie sa te ridici si sa mergi, ceea ce este horror. Ce-i drept, fiecare corp reactioneaza diferit la durere si sunt mamici care se recupereaza poate mai repede. Eu n-am fost printre ele, si din cate am inteles, faptul ca era prima mea operatie a contat in felul in care organismul a reactionat. Desi se vedea ca personalul era atent si faceau ce puteau ca sa ne ajute, de la toaleta zilnica si pana la alaptarea copilului, unele lucruri nu pot fi grabite. In timp ce Erica sugea de zor, fetita colegei mele de salon refuza sanul cu atata inversunare de  parca era otravit. Urla de cum incerca sa o puna la san. Acelasi ajutor la alaptare pe care l-am avut eu l-a avut si ea, dar rezultatele erau complet diferite. Va spun asta pentru ca stiu ca multe mamici au fost acuzate ca nu isi alapteaza copilul, cand de multe ori este incredibil de greu sa o faci. Este caz vazut de mine, cu un copil nascut la 2 ore dupa al meu. Eu am facut furia laptelui in spital, ei nici nu stiu daca ii daduse laptele pana ne-am externat.

Recuperarea dupa cezariana nu este usoara, dar pot sa va spun cu certitudine ca fiecare zi aducea imbunatatiri. Mi-a luat 10 zile ca sa pot sa stau dreapta in picioare si o luna sa ma pot urca din nou la volan, in schimb operatia mea arata exceptional. 🙂 Abia daca se vede semnul.

Cam asa a aratat experienta mea cu cezariana, si desi fiecare are povestea ei, nu am auzit pana acum vreo mamica care sa spuna ca a fost ca o plimbare in parc. Este o operatie, cu tot ce presupune o operatie. Cercetati bine toate variantele, hotarati ce vi se potriveste, vorbiti cu doctorii vostri despre avantaje si dezavantaje si luati o decizie in cunostinta de cauza. Ideal ar fi natural, pentru infinitele beneficii asupra copilului si pentru faptul ca recuperarea este rapida, nu ca la mine in aproape o luna de zile.   Orice decizie ati lua insa, sa stiti ca este cea corecta pentru voi, sa nu va fie teama si nici sa nu va indoiti de voi. Fiecare stie ce si cat poate duce, iar copiii sunt sanatosi, indiferent de cum au venit pe lume. Fiti pregatite pentru orice, pentru ca de multe ori nu e dupa cum vrei, ci esti nevoita sa accepti si variante pe care nu le-ai luat initial in considerare, totul pentru binele copilului.

Astept opiniile si experientele voastre in zona de comentarii si  sfaturi pentru cele ce urmeaza sa nasca. Poate le ajutam astfel sa aiba o nastere mai usoara si o recuperare mai rapida.

Photo: pexels.com (free use)

Facebook Comments

Leave a Reply